Otita medie acută
Otita medie acută este o boală produsă de bacterii sau viruşi, care apare în general ca urmare a unei infecţii a tractului respirator superior.
Boala poate să apară la orice vîrstă, dar frecvenţa mai mare o are totuşi la copiii tineri. Cei mai periclitaţi sunt copiii mai mari de 3 luni, şi mai tineri de 3 ani.
Mecanism de producere, cauze
Inflamaţia este de obicei precedată de o infecţie de origine virală a tractului respirator superior.
Datorită infecţiei virale mucoasa se edemaţiază şi închide orificiul trompei lui Eustachio, care are rol în procesul de aerisire a urechii.
În mod normal, trompa este aerisită de 3-4 ori pe minut, când se deschide în timpul deglutiţiei. Pentru că din cauza infecţiei cavitetea timpanică nu se poate aerisi, aerul pe care îl conţine, se absoarbe, iar locul lui este ocupat de un exsudat, care se acumulează în spatele timpanului. Această condiţie poartă numele de otită medie exsudativă.
În caz de suprainfecţie acest exsudat serveşte ca un excelent mediu de cultură pentru multiplicarea bacteriilor.
În sistemul cavitar al urechii medii pătrund microorganisme, şi produc infecţia purulentă (supurativă) a acestuia.
Infecţia poate să se producă prin trompă (cel mai frecvent), prin circulaţie, sau poate să pătrundă din exterior (ruperea timpanului sau în cazul timpanului perforat prealabil, prin: pătrunderea apei de baie în timpul spălării urechilor, îndepărtarea fără precauţie a unui corp străin din meatul auditiv extern).
Viruşii pot pregăti terenul pentru suprainfecţia bacteriană. Cel mai frecvent nu se îmbolnăveşte doar mucoasa cavităţii timpanice, ci şi mucoasa osului mastoid, care se găseşte în spatele urechii, producând aşa-numita mastoidită. Mastoidita astfel însoţeşte majoritatea otitelor medii.
În afara infecţiilor respiratorii superioare există şi alte situaţii care predispun la apariţia otitelor medii recurente, cum ar fi de exemplu hipertrofia amigdalelor faringiene (vegetaţiile adenoide) , unele afecţiuni alergice, sau boala de reflux.
Perturbarea procesului de aerisire al urechii medii şi al sinusurilor paranazale pate fi produsă şi de procesul de acidifiere a organismului. În cursul procesului de detoxifiere a organismului, la nivelul sinusurilor faciale şi al mucoaselor trompei şi urechii medii, se produce o tumefiere şi secreţie patologică de mucus, pentru că organismul şi prin secreţia de mucus încearcă să scape de surplusul de acizi, respectiv de substanţele toxice produse în organism şi formate în procesul de legare a acizilor.
Simptomatologie, semne de boală
În stadiul de debut boala încă nu produce nicio acuză, dar la examenul otoscopic se poate detecta retracţia timpanului şi accentuarea vascularizaţiei.
În cursul bolii se disting foarte bine semnele clasice ale inflamaţiei: edem, hiperemie, durere, perturbare funcţională.
Semnul caracteristic al otitei medii supurate este durerea intensă, de durată a urechilor. La sugari se poate observa frecvent că îşi freacă urechile şi plâng de durere.
Bolnavii mai în vârstă acuză de obicei scăderea acuităţii auditive. Între semnele generale de boală se enumerează febra înaltă, curbatura şi starea generală alterată.
Acuzele şi simptomele se schimbă în funcţie de stadiul de boală:
Stadiul întâi: inflamaţia exsudativă (1-2 zile): febră de 39-40 grade, în cazurile grave frison, în cazul copiilor uneori apare durerea occipitală, rigiditatea cervicală.
Durerea este puternică, pulsatilă, mai accentuată noaptea, decât ziua. Osul de după urechi, mastoidul, este dureros la presiune. În sincronitate cu pulsul se percep zgomote auriculare surde, acuitatea auzului scade.
Faza a doua: Faza de delimitare (3-8 zile): Secreţia purulentă deobicei pătrunde prin timpan spre meatul auditiv.
Ca urmare durerea cedează şi bolnavul devine afebril. Dacă la începutul bolii am întrodus un tratament cu antibiotice, această fază se poate prescurta semnificativ, iar ruptura spontană a timpanului poate fi chiar evitată.
Faza a treia: Vindecarea (2-4 săptămâni): Scurgerea din urechi se opreşte treptat, iar auzul se normalizează.
La copii tineri pot să apară de multe ori vomă, diaree, datorită scurgerii secreţiilor purulente, care poate irita astfel sistemul digestiv.
Deshidratarea care urmează tulburărilor digestive agravează şi mai mult simptomele. Dacă tratamentul otologic corespunzător nu este urmat din timp, timpanul perforează spontan. În momentul acesta durerile pacientului scad, datorită dispariţiei tensiunii timpanului.
Diagnostic:
Prima fază: Aspectul microscopic: Timpanul este hipervascularizat, vasele sanguine radiare sunt dilatate (“hipervascularizaţia timpanului”).
Timpanul devine mat şi se îngroaşă. Conturul tijei ciocanului şi a braţului scurt este şters. În apogeul fazei exsudative timpanul devine convex, mai ales în sfertul postero-superior, se pot observa şi pulsaţii.
Inflamaţia se extinde şi la nivelul meatului exterior, iar în această situaţie se şterg limitele dintre timpan şi conductul auditiv. Din cauza inflamaţiei osului mastoid (mastoiditei), mastoidul este sensibil la presiune. Se poate constata perturbarea simţului auditiv, de tip conductiv.
Faza a doua: Se formează o fistulă mică, cât o înţepătură de ac, cel mai frecvent în sfertul postero-superior al timpanului, iar prin aceasta se elimină cu pulsaţii o secreţie purulentă, fără niciun miros neplăcut.
Imagine radiologică: stuctura celulară a mastoidului este voalată, dar nu se percep distrugeri osoase, cu alte cuvinte: conturul lamaleleor osoase este în toate părţile bine delimitat.
Faza a treia: Pulsaţiile dispar, cantitatea secreţiilor scade, devenind transparente-mucoase, iar în final secreţia dispare şi ea. Hiperemia şi îngroşarea timpanului scade, structurile anatomice devin recogniscibile. Leziunea timpanului se închide spontan, lăsând loc unei cicatrici fine. Auzul se normalizează. Imaginea radiologică a stucturii celulare se clarifică treptat.
Diagnostic diferenţial
Inflamaţia conductului auditiv extern: Cartilagiul meatului exterior şi cartilagiul conductului auditiv extern sunt sensibili la presiune. Secriţiile nu se elimină cu pulsaţii, cel mai frecvent au un miros fetid, niciodată ele nu sunt mucoase. Nu apar, sau în cazul în care totuşi există perturbări ale acuităţii auditive, ele sunt minime. Imagine radiologică negativă.
Tratament
În cazul otitei medii pasul cel mai important este asigurarea aerisirii camerei timpanului şi îndepărtarea secreţiilor.
De aceea este importantă practicarea perforării artificiale a timpanului (paracentezei).
Cu ocazia acestei proceduri se taie un mic orificiu pe timpan, cu ajutorul unui instrument asemănător unei lănci minuscule, prin care se extrag secreţiile. Intervenţia în general se practică sub anestezie locală.
Uneori se poate întâmpla ca orificiul să se închidă înainte de vindecarea completă. În asemenea cazuri s-ar putea să fie nevoie de repetarea paracentezei.
Nu este de dorit să se aştepte până la ruperea, la perforarea spontană a timpanului, pentru că în acest caz - datorită orificiului de perforaţie – la nivelul timpanului se produce o rană cu marginile neregulate, care se vindecă greu, lăsând o cicatrice relativ groasă, crescând astfel pericolul apariţiei hipoacuziei.
Părinţii trebuiesc avizaţi în această privinţă, pentru că o crăpare a timpanului poate avea consecinţe mai grave, decât o rană minusculă produsă de paracenteză.
Pe lângă tratamentul otologic, s-ar putea să fie nevoie şi de administrarea antibioticelor. Tratamentul se continuă încă 2-3 zile după dispariţia simptomelor, pentru un minim de 5 zile.
Este bine să se înceapă cu un derivat de penicilină cu spectru larg, care se va schimba în caz de nevoie, în funcţie de antibiogramă. Vindecarea poate fi accelerată de picături nazale, antipiretice antiinflamatoare, sau picături auriculare.
În cazuri recidivante, dacă inflamaţia este susţinută de hipertrofia amigdalelor adenoide, îndepărtarea chirurgicală a acestora poate duce la soluţionarea problemei.
În cazul otitelor medii trenante, greu vindecabile, recidivante, apărute la copii, se întroduce în timpan o supapă, un tub, aşa-zisul gromet. Acest tub are doar câţiva milimetri, şi prin el se poate asigura aerisirea continuă a casei timpanului.
Tubul implantat, după trecrea perioadei critice, se poate îndepărta. Antibioticele pot schimba foarte mult evoluţia otitei medii supurate.
Datorită lor, pot fi mai frecvente cazurile spălăcite, şterse, mascate , deasemenea pericolul complicaţiilor poate fi mai mare. Pe de altă parte, antibioticele administrate corect, pot scurta durata tratamentului.
Pentru că în procesul apariţiei otitei medii rolul cel mai important îl joacă acidifierea organismului, punctul cheie al tratamentului este detoxifierea, alcalinizarea, şi alegerea minuţioasă a componetelor alimentaţiei. Acesta se poate realiza cel mai simplu prin administrarea suplimenţilor naturali, bazici.
Primul preparat recomandat de noi conţine amestecul unic al unui număr de 49 de specii de zarzavaturi, ierburi, frunze şi diferite cereale germinate, cultivate în bioculturi. Preparatul conţine un număr mai mare de 125 de vitamine naturale, minerale şi aminoacizi, ceea ce face posibilă absorbţia maximă a bazelor. Energizează în mod deosebit, cu ajutorul lui sângele preia mai uşor oxigenul din apă. Este un catalizator de oxigen puternic, ajută la funcţionarea optimă a celulelor. Alcalinizează corpul şi sistează stările de hiperaciditate.
Prafurile recomandate de noi se dizolvă în apă curată şi se consumă în cursul zilei. Dacă consumaţi produsul nostru, în câteva săptămâni (timp, care depinde şi de constituţie) puteţi obţine rezultate nemaipomenite în scăderea acidităţii, la fel şi în detoxifierea şi energizarea organismului.
Dacă aveţi alte întrebări, sunaţi la numărul de telefon 36-20-397 4144, sau căutaţi-mă prin e-mail la adresa:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Evoluţie şi prognoză
În prima fază, în stadiul acut, în funcţie de virilitatea microorganismului, de capacitatea de autoapărare a organismului şi de eficacitetea sau insuficienţa tratamentului antibiotic, pot să apară complicaţii otologice precoce.
În faza a doua complicaţiile apar excepţional de rar. În schimb, poate apare otita medie trenantă, şi, în asociere, mastoidita trenantă , ca urmare a tratamentului antibiotic insuficient, a creşterii rezistenţei microorganismelor, sau a capacităţii scăzute de autoapărare a organismului.
În faza a treia în marea majoritate a cazurilor otita medie acută şi mastoidita acută se vindecă complet. La 2-3 săptămâni după apariţia otitei medii apar complicaţii tardive, însoţite de următoarele simptome: bolnavul devine din nou febril, reapare durerea otică şi secreţia auriculară, apare cefaleea, starea generală se alterează, creşte viteza de sedimentare a hematiilor.
Îndatoririle medicului de familie:
Copilul trebuie trimis la un medic specialist. Tratamentul se face în colaborare cu medicul specialist oto-rino-laringolog şi medicul specialist pediatru.
Prevenţie
Pentru că otita medie apare ca urmare a infecţiilor căilor respiratorii superioare, prevenirea şi tratamentul corespunzător a acestora din urmă este metoda cea mai corespunzătoare pentru prevenţie.
În perioada de toamnă-iarnă importanţa cea mai mare o are consumul de alimente cu conţinut mare de vitamine în cantitate suficientă.
La copiii mici, în cazul în care afecţiunea catarală şi-a făcut deja apariţia, poate fi de folos sucţiunea mucusului nazal, în caz de nevoie. Căile respiratorii intranazale trebuiesc eliberate.
În copilărie îndepărtarea amigdalelor faringiene, iar la vârsta adultă rezolvarea chirurgicală a sinuzitei faciale, a polipozei nazale, a deviaţiei de sept nazal este inticat.
Ca urmare a otitei medii netratate corespunzător pot apărea: hipoacuzie, pareză facială, abces cerebral, sau meningită.
Otita medie a sugarului
Cu cât copilul este mai tânăr, cu atât simptomele generale sunt mai accentuate, iar simptomatologia locală este cu atât mai discretă (simptomatologia gastrică şi intestinală este cea mai evidentă).
Sugarii şi copiii mici sunt predispuşi din punct de vedere anatomic la infecţii ale urechii medii produse prin trompa lui Eustachio: la ei trompa fiind scurtă, dreaptă şi largă;
iar mucoasele urechii medii şi a căilor respiratorii superioare au un caracter identic; infecţiile căilor respiratorii superioare sunt frecvente; inelul faringian al amigdalelor palatine este mai strâmt, datorită volumului mai crescut al acestora; sistemul cavitar al urechii medii este căptuşit cu o mucoasă mai tumefiată, iar aerisirea acestuia este mai deficitară.
Simptome locale
Copilul îşi ridică frecvent mâinile la urechi. Atât tracţiunea, cât şi presiunea provoacă durere. Timpanul este mat, roşu-grisatru, cu convexitatea aproape dispărută, dar structurile anatomice nu sunt recogniscibile.
Rupturile spontane de timpan sunt mai rare; în cazul în care ele totuşi se produc, apar în sfertul antero-inferior al timpanului.
Secreţiile sunt deasemenea rare (secreţiile se scurg uşor prin trompa scurtă, dreaptă şi largă), dar dacă ele totuşi există, secreţia este vâscoasă, şi se observă pulsaţii intense. Uneori se pot forma deasemenea polipi. Ganglionii limfatici regionali se inflamează, ganglionii limfatici retroauriculari sunt tumefiaţi.
Tratament
Tratamentul cu antibiotice este indicat. Picăturile nazale sunt cele mai eficiente sub formă de spray. Este necesară administrarea tratamentului antipiretic, antalgic, la fel şi aspirarea secreţiilor De importanţă majoră este efectuarea paracentezei (puncţiei auriculare) în momentul potrivit.
În cazul mastoiditei, la nevoie, este indicată intervenţia chirurgicală: se efectuează deschiderea osului bolnav. Operaţia trebuie făcută şi în cazurile în care imaginea radiologică nu evidenţiază modificări – decizia se ia pe baza simptomelor clinice.
Evoluţie, prognoză
Evoluţia este de cele mai multe ori trenantă, ameliorarea dramatică şi vindecarea copilului survine fercvent numai după intervenţia chirurgicală. Prognoza este bună în cazul în care tratamentul este corespunzător.
Ce are de făcut medicul de familie:
În cazul în care la sugari sau la copii mici, starea generală se alterează fără o explicaţie evidentă, sau se observă o oprire a dezvoltării, trebuie avută în vedere posibilitatea unei mastoidite oculte. Trebuie să se ceară un examen de specialitate. Tratamentul copilului intră în competenţa medicului specialist oto-rino-laringolog şi a medicului specialist pediatru.