Otita seroasă

Inflamaţie acută a cavităţilor urechii medii, otită medie seroasă, otită medie acută nesupurativă.

Esenţialul otitei medii catarale cronice – pe scurt: otitei seroase –, este acumularea secreţiei patologice în cavitatea timpanică închisă, fără semne acute de inflamaţie.

Boala apare cel mai frecvent în copilăria fragedă. Simptomul cel mai important este hipoacuzia de tip conductiv (de transmisie), care poate ajunge la chiar 30 dB, şi care foarte frecvent este detectată doar întâmplător, cu ocazia controalelor periodice preventive.

 Etiologia este chiar până aztăzi controversată, dar pare să fie cu mare probabilitate multifuncţională.

Dintre cauzele suspectate o importanţă majoră o au procesele imunologice locale şi generale, atât în producerea secreţiilor, cât şi în procesul de îngroşare a mucoselor. Pericolul acestui proces este că – fără tratament corespunzător – poate duce la apariţia hipoacuziei definitive.

Anamneză, acuze:

Boala apare cel mai frecvent legat de un episod cataral al tractului respirator superior. Subiectiv bolnavul observă că aude mai estompat, are o senzaţie de plenitudine, de tensiune la nivelul urechii, iar în timp ce înghite, percepe sunete neplăcute de cracmente, şi pocnituri. Dacă în camera timpanului pe lângă secreţie întâmplător ajunge şi aer (de ex. la suflarea forţată a nasului), se pot percepe şi zgomote de lichid în timpul mişcării capului. Uneori poate să apară şi durere.

Simptome:

Otita seroasă este de obicei urmarea unei infecţii catarale a căilor respiratorii superioare, de aceea simptomatologia bolii este dominată de simptomele acesteia.

La examenul microscopic timpanul apare intens concav, mânerul ciocanului este scurtat vizibil, apofiza scurtă a ciocanului proemină vizibil, iar imaginea de reflexie a triunghiului luminos este scurtată sau dispare de tot.

Partea elastică a timpanului (pars tensa) are culoare galbenă de chihlimbar, cu o tentă gri, din cauza lichidului – la început clar, mai târziu mai cremos, mai consistent –, care s-a acumulat în spatele ei, şi care se vede prin transparenţă.

Uneori se poate observa nivelul lichidului, altă dată se văd mici bule de aer în lichidul din spatele timpanului.

Examinarea evidenţiază hipoacuzie de tip conductiv (de transmisie).

Evoluţia bolii:

În apariţia bolii rolul cel mai important îl joacă perturbarea funcţiei trompei lui Eustachio.

Această perturbare a funcţiei trompei poate fi produsă de mai mulţi factori, cum ar fi:

- Insuficienţa muşchiului ridicător al vălului palatin (musculus tensor veli palatini).

- Tumefierea mucoasei trompei, care poate fi produsă prin extinderea inflamaţiei din zonele învecinate (sinuzită maxilară cronică, vegetaţii adenoide), sau datorită alergiilor, sau stărilor de după iradieri.

- Hipertrofia amigdalelor faringiene poate duce la obstrucţia orificiului intern al trompei.

- Tulburările de ventilaţie produse de deviţiile de sept nazal, pot fi şi ele un factor predispozant.

- Tumorile naso-faringiene.

Dacă aerisirea urechii medii este perturbată, aerul din casa timpanului se resoarbe, şi în cavitatea timpanală apare presiune negativă!

Presiunea negativă duce la excitaţia mucoasei urechii medii, datorită căreia apare:

- Tumefierea, edemul mucoasei.
- În casa timpanului se produce acumulare de lichid (transsudat).
- Timpanul este sucţionat, lanţul oscioarelor auditive devine rigid.
- Inelul timpanal iese în evidenţă.

Diagnostic:

Istoricul bolii este caracteristic pentru boală.

Imaginea examenulului microscopic este deasemenea caracteristică bolii.

Examenul audiometic evidenţiază hipoacuzie de tip conductiv (de transmisie).

Timpanometrie: este caracteristică presiunea timpanală negativă şi timpanograma subdenivelată.

Diagnostic diferenţial:

Imaginea este destul de evidentă, trebuiesc căutate factorii care au declanşat boala.

Excluderea unei tumori nazo-faringiene este de importanţă majoră. Reacţiile alergice pot fi luate deasemenea în considerare.

Tratament:

Trebuie să se facă încercări pentru eradicarea factorilor cauzali. Se va face tratamentul infecţiilor căilor respiratorii superioare, extirparea vegetaţiilor adenoide, tratamentul alergiilor, rezolvarea chirurgicală a deviaţiilor de sept, iradierea tumorilor nazo-faringiene.

Catarul tractului respirator superior trebuie tratat. Pentru acesta se administrează salicilaţi, picături nazale, antihistaminice, calciu.

Aplicarea căldurii locale şi tratamentul cu unde scurte pot grăbi resorbţia transsudatului. Este importantă golirea regulată a nasului pentru asigurarea ventilaţiei.

Este de recomandat ca încălzirea să se facă şi la nivelul sinusurilor maxilare. Ca un pas următor este de dorit să se îndepărteze amigdalele faringiene şi palatine hipertrofiate. În cazul în care există, se tratează sinusita maxilară.

În cazurile trenante intră în discuţie implantaţia unui tub de ventilaţie (a aşa-numitului gromet).

Evoluţie, prognoză:

de obicei bună, dar se poate croniciza.

Ce are de făcut medicul de familie? Otita seroasă poate fi tratată în paralel cu catarul căilor respiratorii superioare, iar cazurile trenante trebuiesc îndrumate către medicul specialist.

Aviz:

În cazul catarului respirator superior este interzisă ventilarea trompei după metoda Politzer (sau cu oricare altă metodă), pentru că prin însuflarea microorganismelor în urechea medie putem cauza o otită medie acută supurată.
Întotdeauna trebuie să ne gândim la o eventuală tumoră nazo-faringiană, această suspiciune trebuie neapărat exclusă.