Sinuzita maxilară

Inflamaţiile sinusurilor paranazale

Caracteristici generale

Inflamaţia sinusurilor paranazale este o boală foarte frecventă.

Se presupune că apriximativ 5% a populaţiei Europei Centrale suferă de sinuzită cronică.

Clinic, la adulţi sinusul cel mai frecvent afectat este sinusul maxilar, după care urmează celulele etmoidale, sinusul frontal şi celulele sfenoidale. La copii primul loc îl ocupă inflamaţia celulelor etmoidale.
În cazul înbolnăvirii concomitente a mai multor sinusuri vorbim de polisinuzită, iar în cazul în care toate sinusurile sunt afectate, se vorbeşte de pansinuzită (uni- sau bilaterală).

Modul cel mai frecvent de apariţie a sinuzitei maxilare este prin trecerea unei înbolnăviri a cavităţii nazale la cavitatea maxilară.

În principiu, mucoasa sinusului maxilar este întotdeauna afectată chiar şi cu ocazia celor mai banale răceli (sinuzită asociată), dar de cele mai multe ori nu apar semne clinice.

Inflamaţia poate fi produsă de viruşi sau de bacterii, dar foarte frecvent este vorba de o infecţie mixtă, la care se poate adăuga şi o infecţie micotică. Evoluţia bolii este influenţată în parte de factorii imunologici (de alergii şi anergii), iar de cealaltă parte de modul de interacţiune dintre microorganisme (factorul virulenţă) şi sistemul de autoapărare.

Perturbarea aerisirii sinusurilor paranazale poate fi produsă şi de acidifierea organismului. Cu ocazia proceselor de detoxifiere a organismului la nivelul mucoasei sinusurilor maxilare are loc o tumefiere şi producţie patologică de mucus, pentru că organismul încearcă – şi prin secreţia nazală – să se debaraseze de surplusul de acizi, respectiv de substanţele toxice produse în organism prin legarea acizilor.

În cazuri speciale, punctul de plecare al sinuzitelor maxilare poate fi dat şi de o îmbolnăvire a dinţilor, şi anume de granulomul apical (10%). Este vorba în primul rând de afecţiunile premolarului doi şi ale primului molar. Microorganismele sunt în preponderenţă anaerobe, de aceea secreţia evacuată din rană are un miros fetid, putrid. Vindecarea sinusului maxilar nu este posibilă fără îndepărtarea măselei bolnave.

Sinuzita de baie sau de piscină este denumirea folosită pentru cazurile la care sinuzita acută apare după baie sau după scufundări.

Cu ocazia scufundărilor, în cavitatea nazală şi în cavităţile paranazale pătrund – împreună cu apa – şi microorganisme. Efectul iritativ al clorului joacă deasemenea un rol important în apariţia acestui sindrom.

În funcţie de felul şi de virulenţa microorganismului respectiv, precum şi de starea generală a organismului, la fel şi în funcţie de felul reacţiei imunologice, boala începe cu o stare catarală a sinusului maxilar, care duce ulterior la apariţia sinuzitei seroase sau mucoase.

Dacă secreţiile stagnante se suprainfectează, apare sinusita maxilară purulentă. Formele mixte sunt deasemenea frecvente. Modificările patologice care apar la nivelul sinusului maxilar depind şi de durata inflamaţiei.

În funcţie de evoluţie se deosebesc sinuzite maxilare acute (subacute) şi cronice.

Simptomele cele mai caractaristice sunt cefaleea şi durerile feţei (prosopalgia). Durerea se accentuează în mod specific la aplecare, la ridicarea unei greutăţi, la tuşire etc., deci în condiţii în care presiunea din sinusurile maxilare devine mai puternică, creşte.

În cazurile de sinuzită acută durerea este mult mai puternică decât în formele cronice.
 
La pacienţii cu sinuzită cronică durerea poate chiar să lipsească de tot.

Durerile sinusale se caracterizează şi prin senzaţia de presiune intracraniană şi/sau la nivelul etajului anterior al craniului, durere cu caracter sfredelitor, perforant, pulsatil.
 
În cazul infecţiilor acute se observă o sensibilitate la presiune sau la percuţie a teritoriului supraiacent sinusului afectat (în sinuzita maxilară = la nivelul feţei, deasupra dinţilor; la sinuzită frontală = sensibilitatea regiunii frontale; în sinuzita etmoidală= cantul intern este sensibil la presiune. În cazul inflamaţiei sinusului sfenoidal durerea tipică apare la nivelul occiputului, în zona temporală, sau la mijlocul capului.)

Secreţia nazală

În cazul secreţiilor nazale unilaterale – mai ales la adulţi – trebuie întotdeauna suspectată o sinuzită! Secreţiile pot fi incolore şi de vâscozitate diferită. Pentru început ni se înfundă doar nasul.
 


După aceasta apare o secreţie abundentă, apoasă.

În cazul evoluţiei procesului patologic, secreţia devine vâscoasă, aderentă, de culoare albă-sticloasă. Acesta se datorează hiperactivităţii şi înmulţirii celulelor caliceale aflate în mucoasă.

Dacă secreţiile nazale se suprainfectează cu bacterii, ele devin purulente şi capătă o culoare galbenă, verzuie, cu striuri sanguinolente.

Secreţiile conţin frecvent cruste şi sunt deobicei inodore, sau, mai rar, urât mirositoare (în aceste cazuri trebuie să suspicionăm o infecţie de origine dentară!).

Secreţiile nu se scurg doar spre exterior, concomitent se poate observa – mai ales în cazul inflamaţiei sinusurilor posterioare – şi o scurgere posterioară, spre faringe.

Acesta produce frecvent o tuse iritativă Prin identificarea orificiilor de scurgere a puroiului, din localizarea lor putem să deducem care anume dintre sinusuri este afectat.

Un simptom frecvent este respiraţia nazală dificilă. Dificultatea respiraţiei nazale poate fi variabilă sau constantă. În cazul respiraţiei dificile unilaterale trebuie să ne gândim întotdeauna la o sinuzită maxilară.

Datorită tumefacţiei mucoasei nazale, tulburările simţului olfactiv sunt destul de frecvente. În cazul sinuzitelor de origine dentară pot să apară perturbări ale simţului gustativ.


Secreţiile care se scurg din nas, mai ales în cazul copiilor, pot să producă exeme ale orificiilor nazale. Sinuzita maxilară poate fi frecvent însoţită şi de inflamaţia mucoasei oculare (conjunctivită). Tusea, disfonia (răguşeala) şi/sau bronşita denotă îmbolnăvirea căilor respiratorii mai joase.

Dintre simptomele generale apar cel mai frecvent starea generală deprimată, curbatura. Febra apare numai dacă este vorba de o infecţie generalizată, respectiv în cazul apariţiei complicaţiilor.

Penrtu stabilirea diagnosticului este nevoie de examinarea nasului. Metodele de exeminare folosite cel mai frecvent, sunt: examinarea directă, endoscopia nazală, examenul radiologic, tomografia computerizată (CT), ecografia, admistrarea de sonde, respectiv puncţia şi spălarea cavităţii sinusale, examenul bacteriologic al secreţiilor nazale, intervenţia exploratorie şi prelevarea de ţesuturi.

Principiile fundamentale ale tratamentului medical în sinuzitele maxilare:

a.) Sinuzita maxilară acută:

Administararea zilnică, repetată, a picăturilor şi spray-urilor nazale care reduc tumefacţia mucoasei, având ca scop principal eliberarea orificiilor sinusurilor maxilare. Aceste substanţe, care reduc tumefacţia mucoasei, frecvent sunt întroduse in cavitatea nazală prin intermediul tampoanelor imbibate.

Aplicaţiile calde (unde ultrascurte, lămpi infraroşii) sunt deasemenea de mare folos. Dacă bolnavul nu suportă căldura locală, se pot încerca aplicaţiile reci. La începutul bolii, înainte de apariţia febrei, pot avea un efect favorabil împachetările calde, care stimulează transpiraţia, sau băile fierbinţi. În cazul stării generale alterate este recomandat repaosul la pat. În cazurile cu febră se administrează antibiotic, pe cât posibil, ţintit.

b.) Sinuzita maxilară subacută
 

Dacă în urma tratamentului de mai sus nu apare nici o ameliorare în interval o săptămână, intră în discuţie puncţia şi spălarea cavităţii sinusale, eventual cu un antibiotic, pe bază de antibiogramă. Antibioticul se poate administra şi pe cale parenterală, în funcţie de evoluţie. În rest se continuă tratamentul recomandat mai sus.

c.) Sinuzita cronică
 

Se poate încerca tratamentul cu spălări repetate ale cavităţii sinusale. Cateterizarea continuă poate să uşureze tratamentul (mai ales în cazul copiilor). În cazurile în care s-au efectuat un număr de 6-10 spălături, fără să aibă un efect durabil, sinusurile trebuiesc curăţate pe cale chirurgicală. În cazul coexistenţei componentei alergice, tratamentul trebuie complectat cu un tratament antialergic.

d.) Datorită faptului că în apariţia sinuzitelor maxilare acidifierea organismului joacă un rol la fel de important, momentul cheie al tratamentului este detoxifierea şi alcalinizarea organismului, precum şi alegerea cu stricteţe a componentelor alimentaţiei. Acest scop poate fi atins cel mai uşor prin administrarea suplimenţilor alimentari naturali.

Preparatul cel mai important, recomandat de noi conţine amestecul unic al unui număr de 49 de specii de zarzavaturi, ierburi, frunze şi diferite cereale germinate, cultivate în bioculturi. Preparatul conţine un număr mai mare de 125 de vitamine naturale, minerale şi aminoacizi, ceea ce face posibilă absorbţia maximă a bazelor.
Energizează în mod deosebit, cu ajutorul lui sângele preia mai uşor oxigenul din apă. Este un catalizator de oxigen puternic, ajută la funcţionarea optimă a celulelor. Alcalinizează corpul şi sistează stările de hiperaciditate.
Prafurile recomandate de noi se dizolvă în apă curată şi se consumă în cursul zilei. Dacă consumaţi produsul nostru, în câteva săptămâni (timp, care depinde şi de constituţie) puteţi obţine rezultate nemaipomenite în scăderea acidităţii, la fel şi în detoxifierea şi energizarea organismului.

Pentru informaţii suplimentare vă rog să consultaţi pagina despre produs, respectiv site-ul meu internaţional.

Dacă aveţi alte întrebări, sunaţi la numărul de telefon 36-20-397 4144, sau căutaţi-mă prin e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Despre produs şi comandă

Particularităţile inflamaţiei diferitelor sinusuri

Sinusul maxilar

În cazul sinuzitei maxilare bilaterale cel mai frecvent apare o durere intensă la nivelul etajului mijlociu al feţei, pe partea afectată. Este caracteristică senzaţia de plenitudine în partea respectivă. Deasupra dinţilor canini apare sensibilitate la presiune şi la percuţie. Pielea feţei este înroşită, hiperemică. Concile nazale de pe părţile afectate se tumefiază. Se observă o secreţie purulentă la nivelul meatului nazal mijlociu, respectiv la baza cavităţii nazale.

În cazul sinuzitei maxilare cronice durerea este cel mai frecvent de intensitate scăzută, apare mai mult ca o senzaţie de presiune. Nasul este înfundat pe partea afectată, şi se observă o secreţie mucoasă sau purulentă (coriză unilaterală). Apar deasemenea dureri pe teritoriul de inervaţie a nervului infraorbital.

Pot să apară perturbări ale simţului olfactiv (cacosmie), eventual rinoree fetidă. Concile nazale sunt tumefiate, mucoasa deasemenea tumefiată, secreţie purulentă în meatul nazal mijlociu şi la baza cavităţii nazale, eventual se pot forma polipi.

Celulele etmoidale
 

Inflamaţia acută a celulelor etmoide se caracterizează prin raritatea durerii propriu-zise.
 
Se observă mai mult o senzaţie de presiune, de plenitudine în regiunea dintre ochi şi rădăcina nasului, sau la nivelul tâmplelor. Respiraţia nazală este îngreunată, se observă secreţii nazale.

Tulburările simţului olfactiv sunt frecvente. Concile nazale sunt tumefiate, mai ales conca mijlocie.

Se observă scurgere de secreţii din meatul mijlociu, şi uneori şi din cel superior.

Simptomele etmoiditei cronice
 

Diagnosticul este frecvent dificil, pentru că simptomele nu sunt specifice. Se observă o coriză cronică (unilaterală), curbatură, şi frecvent apare şi senzaţia de “nod în gât” Mucoasa din meatul mijlociu este tumefiată, se formează polipi. Se observă secreţii în meatul mijlociu, eventual şi în cel superior, la fel şi pe peretele posterior al faringelui. Simţul mirosurilor este scăzut, sau poate să lipsească de tot. Focarul infecţios este reprezentat cel mai frecvent de celulele etmoidale anterioare. Diagnosticul precis poate fi stabilit numai cu ajutorul tomografiei computerizate şi a endoscopiei.

Sinusul frontal

In cazul sinuzitei frontale acute se observă cel mai frecvent o cefalee intensă şi dureri frontale.

Se percepe sensibilitate la presiune şi la percuţie pe tot teritoriul frunţii, respectiv la nivelul incizurii supraorbitale (orificiul de ieşire a nervului supraorbital).

Se observă secreţie purulentă la nivelul meatului nazal mijlociu, în partea frontală Mucoasa meatului mijlociu este hiperemiată, şi prezintă frecvent tumefacţie sticloasă.

Sinuzita frontală cronică se caracterizează frecvent doar printr-o uşoară senzaţie de presiune frontală. Punctul de ieşire a nervului supraorbital este sensibil la presiune. Apare coriza cronică unilaterală Pot fi posibile tulburări şi perturbări ale simţului olfactiv (cacosmie).
Sinusurile frontale mai voluminoase se îmbolnăvesc mai frecvent decăt cele cu un volum mai scăzut. În sinusul frontal afectat se formează relativ frecvent polipi, care pot să protrudă în cavitatea nazală, dar aceasta se întâmplă mai rar.

Sfenoidul
 

În cele mai multe cazuri simptomele sunt necaracteristice: Este frecventă durerea  şi senzaţia de presiune în centrul craniului, care se extinde spre regiunea temporală sau occipitală.


Poate să apară durere oculară profundă.

Respiraţia nazală nu este împiedicată în cele mai multe cazuri.

Se observă scurgeri de secreţii pe peretele posterior al faringelui şi la nivelul meatului nazal mijlociu.

50% din diagnostic este dat din simplul fapt că ne gândim la posibilitatea sfenoiditei!

Sinuzita maxilară a copilului
 

În cazul sinuzitei la copii pot să apară simptome identice cu cele ale adultului, dar sunt foarte frecvente şi formele asimptomatice.
 
Tipul infecţiei este cel mai frecvent cronică-catarală. Inflamaţia celulelor sfenoidale poate să apară de la o vârstă foarte fragedă, aproape de naştere.
 
Sinuzita maxilară este foarte rară la sugari, dar la copiii peste 4 ani devine din ce în ce mai frecventă. Sinuzita frontală şi inflamaţia celulelor etmoidale apare în general doar după vârsta de 5-12 ani.

Sinuzita cronică afectează cel mai frecvent copiii dintre vârstele de 7 şi 12 ani, şi duce foarte frecvent la îmbolnăviri secundare, cum ar fi: bronşite şi pneumonii secundare, tulburări de dezvoltare, subfebrilităţi de origine neprecizată şi diferite boli stomacale, intestinale sau renale.

Se suspectează o sinuzită cronică în cazul tusei iritative, corizei, rinitei trenante, guturaiurilor recurente, tulburărilor de dezvoltare. Diagnosticul se pune pe baza radiografiei sinusurilor paranazale şi a examenului endoscopic.

Modul specific de tratament constă în îndepărtarea chirurgicală a vegetaţiilor adenoide, precum şi ventilaţia şi spălăturile repetate ale sinusului afectat. În caz de nevoie, se execută intervenţia endonazală – operaţie executată prin nas – (pe cât posibil, se vor evita intervenţiile chirurgicale efectuate pe un teritoriu extins!).

Sinusurile paranazale şi problema focarelor de infecţie

Se estimează că sinuzitele reprezintă doar 10% din totalul focarelor de infecţie situate la nivelul capului. Îmbolnăvirile amigdalelor şi ale dinţilor constituie mult mai frecvent un focar de infecţie.  

2007 © Studiomed Plusz Bt.